Muzeul Naţional Al Satului "dimitrie Gusti" Bucureşti

Viaţa în mediul rural şi obiceiurile rurale au o însemnătate majoră în istoria României. În primele secole ale acestei ere, colonizarea romană a trebuit să aibă un caracter rural, iar înainte de prima jumătate a secolului trecut, XX, mare parte din populaţia României trăia la sat. Comunităţile rurale erau organizate în aşa fel încât să satisfacă toate nevoile zilnice. Hainele erau făcute manual. Pentru a construi Muzeul Satului pe care Dimitrie Gusti obişnuia să îl numească „sunetul trist al clopotelor istoriei României”, casele au fost dezasamblate, bucată cu bucată, transportate cu trenul, căruţa sau cu barca până la Bucureşti unde au fost asamblate la loc pe suprafaţa muzeului de astăzi aflată pe malul lacului Herăstrău. Cea mai veche casă este construită în secolul al XVII-lea, iar cea mai recentă aparţine secolului al XIX-lea. Casele din regiunile de deal şi din regiunile de munte sunt deosebite de cele din zona de câmpie prin fundaţia înaltă, cele de la şes fiind majoritatea cu fundaţii joase, cele provenite din zonele unde invadau duşmanii des fiind jumătate îngropate în pământ.