Muzeul este format din Casa Vămii şi un parc etnografic. Casa Vămii, monument istoric şi de artă situat la poalele castelului Bran, este un complex arhitectural compus din mai multe clădiri. La sfârşitul secolului al XIX-lea, clădirile vămii şi cetatea trec în administraţia Ocolului Silvic până la data de 1 decembrie 1920, când, odată cu dăruirea castelului de autorităţile oraşului Braşov, clădirile vămii intră în proprietatea Reginei Maria, mărindu-se cu unele anexe şi cu un nou nivel. Inventarele de epocă menţionează că interioarele cuprindeau piese de provenienţă diferită, cele mai multe obiecte dispărând după 1948 şi doar o mică parte păstrându-se în colecţia muzeului. Între 1944 - 1948, clădirea vămii devine casa familiei Principesei Ileana, iar plecarea din ţară a familiei regale, în decembrie 1947, este atribuită Ministerului Silviculturii. Reconstituirea muzeistică a instituţiei vamale medievale de la Bran s-a realizat abia în 1987, când se amenajează expoziţia "Vama Bran" în câteva săli de la parterul pavilionului central. Muzeul, expune - în nouă încăperi - obiectele de patrimoniu deţinute de Castelul Bran, înainte de retrocedarea din primăvara anului 2009. Colecţia Castelului Bran deţinea peste 6.000 de piese din perioada 1290 - 1930, iar în noua locaţie sunt prezentate doar câteva sute de obiecte, restul fiind păstrate în depozit. Colecţiile cuprind obiecte de artă decorativă (mobilier, ceramică, argintărie) şi artă plastică (sculptură şi pictură pe lemn). Sunt expuse şi covoare, ce nu au putut fi expusă la Castelul Bran din cauza umidităţii. Şi acest spaţiu va fi retrocedat după 2012. Muzeul Satului Brănean, organizat în anul 1962, în parcul din vecinătatea castelului, reliefează evoluţia arhitecturii populare tradiţionale din satele zonei Bran, în raport cu ocupaţiile de bază, creşterea vitelor şi lucrul la pădure, împletite cu agricultura, industria casnică de prelucrare a lânii şi meşteşugurile legate de prelucrarea lemnului. Conceput ca muzeu în aer liber, Muzeul Satului Brănean prezintă principalele tipuri de gospodării şi locuinţe, anexe gospodăreşti, construcţii economice şi instalaţii de prelucrarea lemnului şi a ţesăturilor de lână, acţionate hidraulic. Ansamblul cuprinde 18 monumente de arhitectură populară. |