Descriere traseu

Traseul Jgheabul cu Hotaru este marcat cu triunghi albastru şi are punctul de plecare de la Cabana Izvorul Muntelui. De aici pleacă şi traseul Lutu Roşu marcat cu punct albastru, astfel că ambele trasee urmează aceeaşi potecă prin pădure până la intersecţia cu drumul axial care leagă Izvorul Muntelui de staţiunea Durău.

Apoi, traseul Jgheabul cu Hotaru se continuă pe şoseaua asfaltată fiind marcat cu stâlpi de orientare şi săgeţi indicând direcţia de urmat a traseului. După aproximativ 1,5 km traseul o ia spre dreapta, iar in partea stângă se desprinde un drum forestier. De cele mai multe ori turiştii care vin cu maşina parchează la această intersecţie.

Poteca urcă din această vale străjuită de Piciorul Răchitiş pe stânga. Pârâul Izvorul Alb curge zgomotos printre stâncile şi turnurile care se înşiruiesc în trepte şi coboară spre marginea pădurii. Peisajul este spectaculos şi în timp ce înaintezi valea se strânge şi apar pereţii de piatră. Apoi, apare o stâncă ce îngustează valea şi te obligă să treci prin apă, peste bolovanii alunecoşi şi umezi.

Traseul continuă printre numeroase conglomerate de calcar cu grote ascunse acoperite de zmeură şi captalani până când poteca se strecoară într-un luminiş unde se află o stâncă alb-cenuşie, Stânca Dochiei. De sub stâncă izvorăşte un izvor cu apă rece ca gheaţa care te răcoreşte în zilele toride de vară.Traversezi apoi Poiana la Izvoare după care urmează un urcuş anevois prin pădure şi zmeuriş.

Poteca se continuă pe sub pereţii de piatră şi peste Jgheabul Năruit pornit de sub vârful Toaca. Peste pădure se poate observa în partea stângă versantul împădurit al pietrei cu apă, iar în partea dreaptă Detunata înconjurată de blocuri de piatră.

Traseul urcă în adâncul pădurii până se ajunge în faţa unui perete din conglomerate şi gresie, după care drumul se strecoară pe firul văii. Deodată valea se deschide în toată frumuseţea ei, iar poteca se îndreaptă spre stânga unde sunt Poliţele cu Hotaru susţinute de peretele abrupt.

Poteca se strecoară printre jnepeni şi afinişuri, iar odată ce înaintezi spre platou în faţa ochilor ţi se înfăţisează pe rând turnuri de conglomerate, adevărate sculpturi gigantice care se continuă până sus la baza vârfului Toaca.

Frumuseţea peisajului te fură, astfel că nici nu-ţi dai seama când ai urcat poteca în serpentine şi ai ajuns laCabana Dochia. Acest traseu nu este recomandat iarna, deoarece zăpada mare dintre jnepeni şi ceaţa îţi îngreunează adesea orientarea.

Ghizi de turism