© 2007 - 2024 tourist-informator.info. all rights reserved
CĂUTARE căutare avansată Rezervare
uncover map ▼

Aita Mare


 
+ adaugă în planificator
cazări
gastronomie
servicii
atracţii
evenimente

Informaţii generale - Aita Mare

Comuna AITA MARE are în componenţă două localităţi: Aita Mare şi Aita Medie.

 

Aita Mare este unul dintre satele cele mai importante din Depresiunea Baraolt.  În trecut a fost şi sediul scaunului Miklósvár. Cu ocazia recensământului din anul 1567, Aita Mare număra 61 de gospodării, astfel fiind una dintre localităţile cele mai populate din Trei Scaune de atunci. În a doua parte a secolului al XVIII-lea s-a format o clasă mare de meşteşugari. În 1787 satul a primit licenţă naţională de organizare de târguri, iar această tradiţie a fost păstrată până în zilele noastre. Târgurile anuale, târgul de ziua Julianna, târgurile  de ziua Înălţării şi Sfânta Maria.

Renumele localităţii Aita Mare s-a răspândit datorită lui Kriza János, care s-a născut aici (episcop unitarian, colecţionar de literatură populară secuiască).

Punctele de atracţie ale satului sunt Biserica cetăţii unitariană, Casa memorială Kriza János, biserica reformată, casa de cultură cu tavan vopsit în stil eclectic, unde sala de prezentare poartă numele lui Bihari József (1901-1981), actor cu două premii Kossuth, cealaltă personalitate renumită născută în localitatea Aita Mare.

 

Aita Medie este situată într-o vale îngustă pe malul pârâului Aita. În registrul din anul 1567 a purtat numele de Felaytha şi a numărat 53 de gospodării.  În secolul al XVIII-lea s-a aflat aici grădina botanică a preotului reformat, polihistorului Benkő József (1740--1814), unde a cultivat peste 600 de plante. Omul de ştiinţă care a trăit la începutul iluminismului a fost, de asemenea, cultivatorul cu succes al ştiinţelor sociale şi al naturii. Opera sa principală este intitulată Transsylvania, descrierea Transilvaniei epocii sale. Ca botanist a aplicat pentru prima dată taxonomia duală a lui Linne în limba maghiară, lăsând în urmă o creaţie semnificativă şi în calitate de lingvist. A fost membru al Asociaţiei oamenilor de ştiinţă din Harlem. Bustul său poate fi vizitat în cimitirul bisericii reformate de astăzi, aflată în centrul satului (a fost construită în anul 1504, ulterior fiind transformată de mai multe ori), creaţia sculptorului Petrovics István.

 

what's nearby
Caută în vecinătate
  • cazări
  • gastronomie
  • servicii
  • atracţii
  • evenimente

EXPERIENŢA TURIŞTILOR (IMPRESII, COMMENTARII)

Au fost aici: 0 Tu ai fost aici?
Vor să revină aici: 0 Vrei să revii aici?
Vor să ajungă aici: 0 Vrei să ajungi aici?
Locaţia îi place la: 0 Îţi place locaţia?
IMPRESII NEGATIVE (0) IMPRESII POZITIVE (0) FOTO TURIŞTI
Nu sunt impresii adăugate despre .

Fii primul care adaugă.
Această secţiune prezintă strict opiniile şi părerile utilizatoriilor siteului şi au fost publicate la cererea şi cu acordul acestora. Tourist Informator face tot posibilul să elimine mesajele defaimătoare, calomnioase sau jignitoare şi nu poate fi tras la răspundere pentru conţinutul acestei secţiuni.
Acest obiectiv nu a fost votat. Fii primul care votează
Votul tău: -
Adaugă impresia, părerea ta despre locaţie. Schimbul de experienţă ajută şi pe alţi călători să aleagă mai bine. Vă mulţumim.
Adaugă impresie + fotografii
Trebuie să fiţi autentificaţi pentru adăugare comentarii şi fotografii despre locaţie!
lorem ipsum

loading ...