Măgura
Tipic acestei zone montane, satul Măgura aparţine de comuna Moieciu şi este situat la o altitudine cuprinsă între 1000 şi 1350 m oferind extraordinare vederi panoramice atât spre masivul Piatra Craiului cât şi spre Munţii Bucegi.
Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Măgura, este în formă de cruce cu tindă, pronaos şi naos cu pereţii din cărămidă şi prezintă pictura interioară în tehnica frescei. Satul este legat printr-un drum rutier de oraşul Zărneşti, şi comunică prin traseul Peştera - Moieciul de Sus cu comuna Bran.Traseul Rutier Peştera - Măgura asigură legătura dintre cele două sate de creastă, drumul oferă turistului o frumoasă privelişte panoramică ce cuprinde versantul estic al Munţilor Bucegi şi versantul estic al masivului Piatra Craiului. Folosind acest drum se poate ajunge şi la Mănăstirea Sfânta Treime situată la Poalele Pietrei Craiului.
Satul Măgura, deşi se află la numai 40 de kilometri de Braşov şi la o aruncătură de băţ de Bran-Moeciu, e departe de zgomotele asfaltului şi aglomeraţia oraşului, cu peisaje uluitoare, gospodării risipite pe dealuri şi oameni care-şi duc traiul aspru, de munte.
La peste 1000 de metri altitudine, satul Măgura stă ca o vatră veche, înconjurat din toate părţile de stâncile încă înzăpezite ale Bucegilor şi Pietrei Craiului. Pare că mâna divină l-a aşezat aici, tocmai că lumea dezlănţuită să nu îi găsească uşor şi să îl altereze.
În zonă sunt doar câteva pensiuni. Gazdele primesc oaspeţii cu inima deschisă şi masa plină. La pensiunea soţilor Kurmeş nu se face doar eco-turism. Pasiunea lor pentru animalele sălbatice au transformat-o într-o afacere de mare succes. Îi duc pe turişti în locuri special amenajate, unde pot vedea vieţuitoarele munţilor.