Plimbare cu sănii trase de cai în Lăzăreşţi, zona Băile Tuşnad
Scopul programului este de a apropia de cai atât tinerii cât şi persoanele vârstnice, să le atingă, să le mângăie şi să descopere plăcerea călăritului. Nu în ultimul rând ne dorim să vă oferim posibilitatea de a descoperii tainele relaţiei dintre om şi cal. Cu ocazia turelor organizate participanţii vor vizita munţii din zona Băile Tuşnad pe căruţe sau sanii trasă de cai şi vor degusta bucate tradiţionale făcute pe grătar acompaniate de pălinca de casă care va garanta buna dispoziţie. De pe vârful sau creasta munţilor vor putea fi admirate peisaje de o frumuseţe rară presărate de satele din zonă.
Este o experienţă plăcută să te plimbi împreună cu prietenii sau familia pe dealurile şi potecile montane din zonă. Pe lângă turele cu durata scurtă (jumătate de oră, o oră) pe baza solicitării putem să organizăm şi excursii mai lungi combinate cu picnic în natură. Pe lângă descoperirea peisajului specific fiecărui anotimp, spiritul de echipă va fi mai dezvoltat iar bucatele pregătite pe grătar sau în ceaun (la cerere pentru grupuri) vor face experienţa de neuitat.
Turele pornesc cu minim 2 participanţi iar costul este de 80 de lei / persoană, care include plimbarea cu caruta, bucatele tradiţionale şi pălinca de casă şi/sau vinul fiert. |
Fortuna Eco Boutique Hotel
Băile Tuşnad
Str. Kovács Miklós, Nr. 68
+40266335216, +40747011262
office@hotelfortuna.ro
vizualizează
|