Dogărie Ghelinţa

Mă numesc Szőke Tibor, sunt dogar, meşter popular. Am învăţat dogăria de la tatăl meu, care a fost şi el dogar, învăţând meseria tot de la tatăl său, bunicul meu.

Lumea este în continuă formare, dar eu am rămas la tradiţiile meseriei învăţate de la străbuni, incluzând chiar şi reîntoarcerea la prelucrarea manuală a butoaielor, putinilor şi altor lucruri de dogărie. Este important să cunoaştem trecutul, tradiţiile, să ocrotim ceea ce este al nostru şi să le transmitem mai departe toate acestea copiilor noştri, fără nici o ezitare.

Atelierul meu se află la poalele muntelui Haros, la rădăcina brazilor înalţi în satul Harale, unde poate fi găsită meseria de dogar care se formează şi se dezvoltă de când e lumea. Dogăria este o tradiţie veche, păzită cu străşnicie de către meşterii din trecut, o meserie ce şi-a avut continuitatea prin transmiterea ei de la tată la fiu.

De-a lungul timpului, locuitorii satului Harale nu au trăit doar din dogărie, urmând a înţelege că nu toată lumea lucra în ateliere construind butoaie sau putini, ci au fost şi oameni care, cunoscând bine pădurea şi lemnul bun necesar dogăriei, se ocupau cu aprovizionarea atelierelor aducând buşteni de răşinoase, sau lemn de alun, lemn foarte flexibil folosit pentru strângerea butoaielor, în locul cercurilor de fier pe care le folosim astăzi.

Satul Harale veghează asupra trecutului îmbelşugat şi asupra bogăţiilor acestuia. Trecerea timpului este inevitabilă lăsându-şi amprenta asupra butoaielor, ciuberelor, acestea putrezind, dar amintirile sunt veşnice, iar ele îl copleşesc întotdeauna pe bunicul meu, pe tatăl meu şi pe oricare alt dogar din Harale, ele prezentând dovada faptului că aici s-a format şi s-a dezvoltat, s-a construit şi s-a creat meseria de dogar.