© 2007 - 2024 tourist-informator.info. all rights reserved
CĂUTARE căutare avansată Rezervare
uncover map ▼

Baza De Tratament Sara Băile Tuşnad


Bază de tratament Băile Tuşnad
Baza De Tratament Sara Băile Tuşnad

Băile Tuşnad

Str. Brazilor, Nr. 6

46.142511, 25.857176

arată numărul de telefon

   ̶

http://

1.3 km

1.0 km

44.4 km

De ce să alegi Baza De Tratament Sara Băile Tuşnad:
+ adaugă în planificator
Momentan deschis
8:00 - 16:00
Arată orar

Prezentare generală - Baza De Tratament Sara Băile Tuşnad

BAZA DE TRATAMENT SARA
 
În incinta Complexului Sara, Hotel Sara***,  este amenajat un centru de tratamente, dotat cu aparatură performanta şi personal calificat.
 
Aici vă aşteaptă un climat plăcut, personal amabil şi profesionist, cu o paletă largă de tratamente: kinetoterapie, masaj, băi cu apă minerală, electroterapie şi magnetoterapie, terapie cu infraroşii şi ultrasunete, consultaţii medicale cu indicatii in balneologie si recuperare fizica.

1. PISCINA
Piscina acoperită şi încălzită din incinta complexului Sara este utilizată ca baie kinetoterapeutică, este aceea la care se adaugă mişcările pasive în apă şi mişcările active executate de bolnav, pe perioade de 4 - 5 minute (adica 5 minute stă în baie, 5 minute mişcări pasive, 5 minute pauză şi 5 minute mişcări active - în total 20 de minute), aceasta baie kinetoterapeutică este folosită în special în anchiloze, redori musculare, articulare, pentru uşurinţa mişcărilor în apă.

2. KINETOTERAPIA
Kinetoterapia face parte din medicina fizică - specialitate terapeutică, care utilizează ca metode: mişcarea, căldura, curentul electric, climatul, masajul şi apa. Kinetoterapia este cea mai nouă componentă a medicinii fizice şi reprezintă metodologia activă de bază pentru consolidarea sau refacerea funcţiilor unor părţi ale corpului uman afectate de boală sau de traumatisme. Kinetoterapia se defineşte, ca terapie prin mişcare efectuată prin programe de recuperare medicală, care urmăresc refacerea unor funcţii diminuate sau creşterea nivelului funcţional
în diverse suferinţe.

Kinetoterapia este o forma terapeutică individualizată, care, plecând de la programe de exerciţii fizice statice şi dinamice, se poate folosi în programele terapeutice profilactice (de prevenire), curative şi de recuperare. Astfel, kinetoterapia îşi găseşte aria de utilizare în cele trei secţiuni de asistentă medicală, putându-se descrie:- kinetoterapia profilactică, ce cuprinde totalitatea metodelor şi mijloacelor de realizare a tratamentului, prin care se urmăreşte: menţinerea unui nivel funcţional satisfăcător, creşterea nivelului funcţional (profilaxie primară sau gimnastică de întreţinere, plimbări, jogging, gimnastica aerobică, pentru menţinerea stării de sănătate), aplicarea unor programe de prevenire a agravării sau de apariţie a complicaţiilor în unele boli cronice (profilaxie secundara);- kinetoterapia de
tip curativ care se asociază cu sectorul de tip profilactic şi de recuperare;- kinetoterapia de recuperare reprezintă secţiunea cea mai importantă în programul de recuperare medicală şi urmăreşte prin intermediul unor programe de exerciţii fizice: refacerea funcţiilor diminuate, creşterea nivelului funcţional, realizarea unor mecanisme compensatorii în situaţii de readaptare funcţională (în cazul în care, de exemplu, un anumit muşchi este afectat ireversibil, se încearcă tonifierea altor muşchi, care îi preiau parţial funcţiile în scopul realizării mişcării în limite acceptabile).Kinetoterapia a devenit un domeniu cunoscut şi foarte apreciat de persoanele, care au avut nevoie de acest tratament.

3. ELECTROTERAPIA
Electroterapia constă în folosirea curentului electric pentru a stimula ţesuturile cu scopul de a vindeca diferitele afecţiuni sau cu scopul de a recupera anumite funcţii pierdute parţial ale organismului. Conform cu unele studii s-a demonstrat ca oasele, tendoanele, ligamentele, cartilajele şi diferite celule ale corpului sunt influentate pozitiv de catre electricitate. Cele mai cunoscute şi folosite proceduri sunt băile galvanice şi ionizările (curent continuu), cât şi neurostimularea transcutanată, diadinamicele, curenţii Trabert (curenţi de joasă frecventă), curenţii interferenţiali şi simpli (curenţi de frecvenţă medie), ultrasunetele şi microundele (de înaltă frecvenţă).Printre afecţiunile ce sunt tratate cu aceste proceduri de electroterapie se numară: artrita, hematoamele, contuziile, întinderi musculare, spondiloză, lombalgie, discopatie, celulită, cefalee, dureri postoperatorii, constipatie cronică, dismenoree, etc.

4. TERAPIA CU VACUUM
Terapia cu vacuum este un profund masaj al ţesuturilor cutanate care dislocă grasimile ce provoacă inestetica celulită şi ajută la eliminarea lor prin drenaj limfatic. Terapia cu vacuum nu se limitează doar la arderea grăsimilor şi dislocarea lor, ci şi la scăderea considerabilă în centimetrii şi ameliorarea vergeturilor. Stimulează mecanismele naturale ale corpului în lupta împotriva celulitei, restabilind tonusul şi fermitatea pielii. De asemenea generează o impulsionare a circulaţiei limfatice ale cărei beneficii se traduc prin o reducere a retenţiei de apă şi o stare de bine de invidiat.

5. MAGNETOTERAPIA
Magnetoterapia este o metoda sigura şi blândă, care foloseşte câmpurile magnetice aplicate asupra organismului uman în scopuri terapeutice. Câmpul magnetic influenţează favorabil ţesuturile organismului, acţionând până la nivel celular producând schimbări pozitive în starea imunologică a bolnavului. Magnetoterapia are acţiune de vasodilatare a capilarelor, diminuează gradul de coagulare a sângelui, accelerează procesul natural de vindecare, asigură eliminarea durerii ( analgezic) şi îmbunătăţeşte somnul, acţiune anti-inflamatoare, acţiune spasmolitică, accelerează cicatrizarea rănilor, antiedemică . Energia magnetică asigură organismului uman sprijinul necesar pentru autovindecare. Magnetoterapia reprezintă o metodă de ameliorare şi vindecare a diverselor afecţiuni cu ajutorul unui câmp magnetic. Terapia se bazează pe apropierea unei surse magnetice (magnet sau radiestezist) de organismul uman, în scopuri terapeutice. Cum actioneazamagnetii asupra organismului? Toate sistemele din corpul nostru sunt electromagnetice prin natura lor şi răspund la magnetismul natural al pamântului. Sănătatea fiecarui individ este strâns legată de constanţa energiei magnetice şi de echilibrul celular. Magneţii, prin dubla lor polaritate, pot influenţa fluxul energetic subtil al organismului, deblocând traseele energetice afectate, asigurând creşterea potenţialului bioenergetic şi echilibrarea
energetică a celulelor. Practic, magnetul se aplică cu un anumit pol pe diverse locuri ale corpului; în acel moment, influenţa sa generează un câmp magnetic precis, care acţionează local asupra organismului. Campul magnetic influentează fluxul sanguin (care conţine fier) şi ajută la îmbunatăţirea circulaţiei periferice. Sistemul nervos central este influenţat de magnetism, iar funcţionarea nervilor este normalizată şi întărită, îmbunătăţind astfelfuncţionarea tuturor organelor interne. De asemenea, îmbunătăţeşte şi circulaţia sângelui prin creier, crescând fluxul de oxigen în celulele cerebrale; duce la creşterea flexibilităţii vaselor de sânge şi dizolvă colesterolul. Prin acţiunea lor, magneţii încetinesc procesul de îmbătrânire, previn infecţiile, îmbunătăţesc funcţiile endocrine, ajută sistemul imunitar în lupta cu bolile, elimină durerile şi au rol tonifiant. Dacă un organ este atins de vreo afecţiune, câmpul său magnetic se dezechilibrează imediat, ducând la modificarea valorii magnetice. Însă acel câmp biomagnetic poate fi adus din nou până la valoarea iniţială, prin aplicarea magneţilor pe organul afectat. Magnetoterapia se foloseşte cu succes pentru combaterea:
- insomniei,
- tratamentul arterosclerozei,
- îmbunătăţirea memoriei,
- tratarea trombozelor cerebrale şi la vindecarea traumelor craniene,
- inflamaţii, afecţiuni ale aparatului locomotor,
- migrene, astenii, nevroze, nevralgii ,
- trateaza depresiile, ajuta la diminuarea simptomelor din epilepsie, Parkinson si Alzheimer.
- reumatisme (de orice formă), discopatii, hernii de disc neoperate,
- boli hepato-biliare,
- boli endocrine,
- boli ale aparatului uro-genital,
- boli digestive,
- tulburări circulatorii (arterite),
- cardiopatii ischemice, angina pectorala,
- elimină sindromul premenstrual sever
- tulburari respiratorii,
- are eficienţă în afecţiuni neurologice( pareze, dureri)
- accelereaza procesele de vindecare postoperatorii, a rănilor şi oaselor fracturate;
- adjuvant în tratamentul oncologic. Magnetoterapia nu tratează o boală anume, ci organismul bolnav în totalitatea lui. Durata aplicării magnetilor este prescrisă în concordanţă cu boala şi cu particularitatile pacientului. În afecţiunile mai puţin grave, durata aplicării este scurtă, iar în cazurile cronice (artrita, paralizie sau eczeme), timpul de expunere este mai mare.

Tratamentul cu raze infraroşii determină încalzirea ţesuturilor, crescând metabolismul local. Încălzirea profundă, produsă de contactul cu razele infraroşii, penetreaza 5-6 cm din ţesutul adipos. Prin încălzirea ţesutului adipos este favorizată arderea grăsimilor,oxigenarea ţesuturilor tratate, îmbunătăţirea fluxului sangvin datorită vasodilataţiei.Tratamentul cu raze infraroşii are rezultate foarte bune în ceea ce priveşte reducerea tesutului adipos. Alte rezultate benefice ale terapiei cu raze infraroşii ar fi: îmbunătăţirea aspectului pielii, eliminarea toxinelor prin transpiraţie, reducerea durerilor musculare prin creşterea fluxului sangvin. Echipamentul cu care se efectuează tratamentul este dotat cu un microprocesor care controlează energia termică aplicată asupra zonelor afectate.

7. HIDROTERAPIA
Hidroterapia este acea ramură a medicinei care se bazează pe utilizarea externă a apei, în scop terapeutic sau profilactic. Principalele cai prin care apa acţionează asupra organismului uman sunt:
- Excitaţia termică, care depinde exclusiv de temperatura apei,
- Excitaţia mecanică, ce este dată de presiunea apei asupra corpului. Pielea, fiind bogat vascularizată şi cu o reţea abundentă de terminaţii nervoase, receptează impactele termice şi mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acţiunea lor binefăcătoare.

Hidroterapia se foloseşte pentru tonifierea organismului, stimularea digestiei, circulaţiei şia sistemului imunitar, prin eliminarea toxinelor şi durerilor. Mai mult, apa acţionează eficient şi asupra afecţiunilor plămânilor, stomacului şi inimii.


OFERTĂ PROCEDURI DE TRATAMENTE

Consultaţie medicală         ..........45 lei
Baie cu apă minerală         ..........25 lei
Terapie în piscină             ..........20 lei
Masaj 12 minute              ..........20 lei
Ultrasunete 12 minute      ..........15 lei
Magnetoterapie 12 minute ..........15 lei

what's nearby
Caută în vecinătate
  • cazări
  • gastronomie
  • servicii
  • atracţii
  • evenimente
city info

EXPERIENŢA TURIŞTILOR (IMPRESII, COMMENTARII) Baza De Tratament Sara

Au fost aici: 0 Tu ai fost aici?
Vor să revină aici: 0 Vrei să revii aici?
Vor să ajungă aici: 0 Vrei să ajungi aici?
Locaţia îi place la: 0 Îţi place locaţia?
IMPRESII NEGATIVE (0) IMPRESII POZITIVE (0) FOTO TURIŞTI
Nu sunt impresii adăugate despre Baza De Tratament Sara.

Fii primul care adaugă.
Această secţiune prezintă strict opiniile şi părerile utilizatoriilor siteului şi au fost publicate la cererea şi cu acordul acestora. Tourist Informator face tot posibilul să elimine mesajele defaimătoare, calomnioase sau jignitoare şi nu poate fi tras la răspundere pentru conţinutul acestei secţiuni.
Acest obiectiv nu a fost votat. Fii primul care votează
Votul tău: -
Adaugă impresia, părerea ta despre locaţie. Schimbul de experienţă ajută şi pe alţi călători să aleagă mai bine. Vă mulţumim.
Adaugă impresie + fotografii
Trebuie să fiţi autentificaţi pentru adăugare comentarii şi fotografii despre locaţie!
lorem ipsum

loading ...